Tratamentul cu fatete dentare reprezintă o procedură de estetică medicală spectaculoasă datorită rezultatelor pe care le oferă. Fațetele dentare oferă zâmbetul frumos la care ai visat și mai multă încredere în tine.
Fațetele dentare sunt reprezentate de un înveliș subțire ce are rolul de a acoperi partea vizibilă a dintelui. Acestea sunt indicate tuturor persoanelor care au probleme estetice ale danturii: fisuri, pete inestetice sau decolorări ale dinților.
În cele ce urmează îți vom prezenta 8 dintre beneficiile pe care le au fațetele dentare realizate într-o clinică de stomatologie de top și de ce alegerea acestora este una corectă.
Fațetele dentare oferă un aspect natural
Dacă până acum ai auzit faptul că fațetele dentare oferă un aspect de nenatural, află că tehnicile au evoluat foarte mult. În prezent, fațetele dentare se realizează în mai multe ședințe, iar rezultatul este unul complet natural. Medicul stomatolog împreuna cu tine va alege fațetele care se potrivesc culorii smalțului și conturului dinților naturali.
Tratamentul cu fațete dentare este minim invaziv
Obținerea fațetelor dentare este un proces mai puțin invaziv decât tratamentul ce presupune coroană dentară. Tratamentul se realizează mult mai simplu, iar dentistul va pili foarte puțin din suprafața frontală a dinților. Pentru acest tip de intervenție se realizează o anestezie ușoară.
Reprezintă o bună alternativă la tratamentul de albire
Tratamentul cu fațete dentare reprezintă o bună alternativă la albirea dentară. Avantajul fațetelor este că nu se colorează ca în cazul dinților naturali, nemaifiind necesară repetarea albirii, așa cum se întâmplă în tratamentul clasic.
Tratamentul cu fațete dentare este o soluție rapidă
Dacă îți dorești un zâmbet perfect și remedierea problemelor estetice într-un timp scurt, fațetele dentare reprezintă o soluție optimă. Acestea au rolul de a transforma rapid zâmbetul într-unul impecabil.
Fațetele dentare sunt permanente
Pe lângă faptul că sunt extrem de rezistente, permițând acțiunile pe care le făceai și cu dinții naturali, acestea au o durată de viață de peste 15 ani. Mai mult, nu necesită o întreținerea deosebită, ci una asemănătoare cu îngrijirea dinților naturali.
Sunt un tratament excelent în prevenirea pierderii smalțului
Pe măsura trecerii timpului, smalțul dentar poate fi afectat de către alimentele acide sau foarte dure, periaj agresiv sau anumite probleme medicale ca refluxul gastric. Apelând la tratamentul cu fațete dentare te bucuri de protejarea smalțului dentar.
Previn apariția cariilor
Prin aplicarea fațetelor, dintele este protejat de către factorii care provoacă apariția cariilor. Astfel, se reduce semnificativ riscul apariției cariilor și a intervențiilor ulterioare pentru remedierea acestor probleme.
Tratamentul cu fațete dentare este o alternativă la cel ortodontic
Dinții cu mici probleme estetice sau cu probleme de aliniere se pot corecta prin aplicarea fațetelor dentare. Fără a mai apela la tratament ortodontic, ce presupunea purtarea de aparat dentar, te bucuri de un aliniament perfect. Astfel, scapi de un tratament cu aparat dentar de minim un sau de purtarea gutierelor.
Pentru a te bucura de un tratament cu fațete dentare calitativ poți apela la clinica stomatologică ALOR din Pipera. Medicii care realizează tratamentul stomatologic utilizează materiale și echipamente calitative pentru rezultate impecabile. Fă-ți o programare în cadrul clinicii ALOR și bucură-te de zâmbetul la care ai visat dintotdeauna.